Castel

Numele era dat de insasi lucrul pus in joc: un castel, construit din pietre. Numarul pietrelor era dat de numarul literelor ce intrau in componenta cuvantului „castel”, adica 6, plus inca trei pietre. Din ce imi amintesc, acelea reprezentau steagul castelului. Celor 3 pietre de deasupra li se mai adaugau niste pietre in functie de numarul membrilor echipelor. Ca exemplu: daca echipele erau formate din cate 3 oameni, nu se mai adauga nicio piatra. In schimb daca erau compuse din 4, 5, 6 copii, acestora li se adaugau inca 1, 2, respectiv 3 pietre, si asa mai departe.

Se stabileste dinainte o limita, o granita ce nu putea fi incalcata.
O minge de tenis de camp este folosita drept arma.

Jocul area in componenta, 2 echipe: una in ofensiva, sa zicem, si alta in defensiva. Lucrul acesta se stabileste prin daramarea castelului.

Astfel, se construia castelul, punand piatra peste piatra. La o distanta apreciabila de locul constructiei, se traseaza o linie, de unde fiecare jucator arunca o singura data, o minge de tenis de camp, incercand daramarea castelului. Echipa care reuseste prima aceasta isprava, este echipa in ofensiva, cea care trebuia sa se „evapore” in scurt timp, pentru ca mai apoi, paradoxal, sa incerce reconstructia castelului.

Aceasta incepe pas cu pas, piatra cu piatra. Indiferent daca se darama una sau mai multe pietre, tot castelul este deramat total, unul din membrii echipei adverse, „avand grija” de asta; reconstructia incepe astfel din temelii.

Echipa in detrimentul careia s-a daramat castelul, are obligatia de a pazi reconstructia castelului, si totodata sa anihileze dusmanul.

Mingea de tenis, are functia unui pistol, pentru a inlesni scoaterea dusmanului din joc. Cu alte cuvinte, ei trebuie sa alerge echipa adversa incercand sa ocheasca fiecare copil in parte pentru a-l scoate din joc. Pentru o mai mare eficienta, si totodata cheia jocului, o reprezenta circulatia rapida a mingii intre membrii echipei defensive, sau aparatoare.

Odata ce toti membrii echipei ofensive erau anihilati, jocul se termina in favoarea echipei defensive, care devine echipa in ofensiva pentru jocul urmator. Daca echipa in ofensiva, cea care a daramat castelul initial, reusea sa il reconstruiasca, indiferent de numarul „confratilor de arme” rapusi la datorie, castiga jocul, ramanand in ofensiva si fiind prima care arunca jocul urmator mingea, incercand din nou ruinarea castelului. In momentul reconstructiei se rostea sintagma „castel un doi trei” si jocul se termina.

“Arma” se ţine pe cât posibil ascunsă de echipa care “vâneaza” pentru a induce ” constructorii” castelului în eroare şi a-i anihila mai uşor.