Cine are acelasi numar

SCOPUL:   compararea numerelor alăturate pe bază de material concret; recunoaşterea cifrelor şi raportarea lor la cantitatea; înţelegerea şi folosirea termenilor matematici necesari verbalizării operaţiilor efectuate.

SARCINA DIDACTICĂ: efectuarea unor operaţii de adunare şi scădere; raportarea numărului la cantitate.

ELEMENTE DE JOC:  mânuirea materialului, surpriza, aplauze.

REGULI DE JOC:  la deschiderea cortinei apare un număr de răţuşte. Copiii le numără în gînd şi le raportează la cantitatea de răţuşte de pe jetonul primit, apoi vor raporta numărul la cifra corespunzătoare.

MATERIAL:  pentru fiecare copil, câte un jeton cu 1-10 răţuşte, teatru de păpuşi, un panou, o vulpe, zece boboci de raţă şi cifrele 1-10.

DESFĂŞURAREA JOCULUI:  educatoarea atrage atenţia copiilor că pe lac vor veni pe rând răţuşte. Ei trebuie să privească răţuştele, să le numere şi cel care are pe jeton un număr de răţuşte egal cu numărul celor aflate pe lac, în acel moment, ridică jetonul, motivând acţiunea. Un alt copil va alege cifra corespunzătoare numărului de răţuşte de pe lac. Aşa se va proceda până vor fi aşezate toate cele zece răţuşte. Se va închide cortina. La redeschiderea cortinei, pe lac apare un număr de răţuşte ( ex. patru). Se simulează apariţia vulpii care mănâncă o răţuşcă. În continuare se procedează ca mai sus (se numără, se ridică jetonul cu acelaşi număr de răţuşte, apoi jetonul cu cifra corespunzătoare numărului, se motiveza ).

COMPLICAREA JOCULUI: educatoarea deschide cortina. Pe lac va fi un număr de răţuşte. Educatoarea va cere copiilor să ridice jetonul cu o răţuşcă mai puţin (mai mult), decât cele de pe lac. Copilul va motiva acţiunea. Astfel jocul va continua în limita timpului afectat.