Tipuri de papusi

1. Figurile bidimensionale sunt cele mai simple păpuşi de teatru şi pot fi confecţionate din carton. Ulterior li se va ataşa o tijă ce permite animarea. Tija va servi şi drept suport costumului care va fi adaptat personajului.

– au dimensiuni mai mari (40-60 cm)

– pot fi utilizate de către copii mai mici sau începători;– dezvoltă musculatura braţului şi antebraţului prin efortul de susţinere şi manipulare;

– sunt simplu de realizat, nu necesită un nivel înalt de fineţe şi creaţie;

– creează spaţiul psihologic securizant pentru copil (acesta lucrează după paravan şi se exteriorizează prin păpuşă);

2. Păpuşile pe lingură(fig.2) se confecţionează din linguri de lemn (coada serveşte drept corp pe care se fixează costumul personajului). Acest tip de păpuşi este foarte cunoscut în mediul şcolar dar puţin utilizat. Au aceleaşi principii de animare ca şi figurile bidimensionale. Este, poate, cea mai „ieftină” păpuşă de teatru şi poate reprezenta, în mod special, figuri antropomorfe. – permite copiilor să transpună grafic stările lor sufleteşti şi ale personajelor prin realizarea trăsăturilor feţei (păpuşi vesele, triste, mirate);

– pot fi utilizate pentru însuşirea semnelor de punctuaţie (? !);

– sunt accesibile şi dau posibilitate copiilor să-şi creeze mai multe personaje;

3. Păpuşile tip „bilă”(fig.3)- sau păpuşile pe deget- au forma unei bile ce va servi drept cap personajului. Păpuşa are un sistem de mânuire cu ajutorul degetului. „Bila” poate fi confecţionată din polistiren, pânză sau vată.

Prezintă avantajul dimensiunilor mici, ceea ce permite mânuirea de către un singur copil a mai multor păpuşi simultan.

– permite dezvoltarea musculaturii fine a palmei, degetelor şi pumnului cu efect pozitiv asupra deprinderilor de scriere caligrafică, desen şi a activităţilor fine (modelare, conturare, decupare imagini);– solicită o bună coordonare a degetelor (arătătorul, uneori şi degetul mijlociu,  redau capul personajului, degetul mare şi inelarul-mâinile);

– reglează într-o măsură mai mare comportamentul verbal şi coordonarea motorie deoarece este o activitate de fineţe;

– dacă se utilizează un cadru fix în locul pânzei copilul este stimulat să-şi dezvolte foarte mult imaginaţia, să-şi reprezinte mental mişcările şi să le coreleze cu expresia verbală;

4. Păpuşile tip mănuşă sau „Muppets”(fig.4)

Necesită un efort mai mare pentru confecţionare (dacă nu se foloseşte un şablon special).

Păpuşile au forma unei mănuşi care îmbracă mâna copilului, iar mişcarea gurii personajului este redată prin deschiderea spaţiului dintre degetul mare şi celelalte degete.

Acest tip de păpuşi poate fi integrat în categoria jucăriilor psihoterapeutice. Sunt reprezentări ale animalelor sau figurilor umane şi pot fi realizate de către copii. Cu cât păpuşa va fi mai personală cu atât va permite realizarea unei mai bune proiecţii a copilului.

– dezvoltă musculatura şi coordonarea degetelor;– au o încărcătură psihologică mare, copilul mânuieşte păpuşa lângă corpul său, este mobilă, flexibilă şi îi poate atribui o multitudine de stări afective;

– sunt reprezentări simbolice ale unor animale, păsări, insecte care au conotaţie psihologică;

5. Păpuşi de tip „Wayang”

Sunt păpuşi profesionale, reprezentări de fiinţe, alcătuite din cap mobil, braţe susţinute de tije metalice. Realizarea lor presupune consultarea unui specialist, dar pot fi găsite şi soluţii practice de confecţionare, evident cu respectarea principiilor de bază (construcţie şi animaţie).

– sunt recomandate elevilor mai mari deoarece solicită forţă fizică în mânuire;

– în animare sunt utilizate ambele braţe şi mişcarea corporală;

– sunt foarte atractive (realizarea presupune supradimensionare,stilizare, esenţializare);

– multitudinea de cerinţe ale rolului disciplinează şi responsabilizează copilul;

– rolurile sunt mai dificile şi solicită memoria, imaginaţia, voinţa;

– permit creşterea progresivă a capacităţii de efort şi dezvoltarea voinţei;

– solicită atenţia distributivă;

– facilitează apropierea corporală în timpul jocului, copiii devenind astfel mai toleranţi cu coechipierii;

– creativitatea se dezvoltă într-o măsură mai mare;

6. Obiectele animate

Orice obiect din lumea cotidiană a elevului poate deveni un personaj. Un fular este un şarpe, o pălărie – o doamnă, o căciulă – un bunic, un stilou – un soldat etc. Un astfel de exerciţiu presupune valorificarea la maxim a capacităţilor imaginative ale copilului prin gradul lor crescut de abstractizare;

– dezvoltă imaginaţia şi capacitatea de sinteză a copiilor;– îi ajută la înţelegerea elementelor caracteristice ale unui personaj;

– formează atitudini pozitive în raport cu lumea înconjurătoare;

VI. Alfabetul teatrului

– Prezentarea semnelor teatrale

– Textul gramatic

– Jocul actorilor

– Costumul de spectacol

– Muzică

– Lumină

– copiii vor fi ajutaţi să înţeleagă că realizarea unui spectacol de teatru  este de fapt o activitate logică, şi că ea presupune respectarea unor „paşi”. Dincolo de logică, însă, trebuie să existe întotdeauna o poveste, un mesaj,care să-i sensibilizeze pe cei ce-l receptează.